Pagini

17 iunie 2022

Camp NaNoWriMo July 2022

Ei, iată că se apropie și ediția de iulie a Camp NaNoWriMo... Nu mai sunt decât vreo două săptămâni...


Am tot ezitat, inițial, nehotărâtă dacă să mă înscriu și eu sau nu, dar bineînțeles că până la urmă tot am făcut-o. 🙂 Mi-am zis că oricum aveam de gând să încep lucrul la un proiect „nou” în luna iulie, și oricum aveam de gând să adaug și ceva cuvinte noi la el, tot atunci... așa că... de ce să nu mă înscriu, la urma urmei? 🙂 

Îi zic proiect „nou”, pentru că nu e chiar... nou. A fost început, teoretic, cândva prin 2015, dacă nu mă înșel. Apoi am mai lucrat la el, sporadic, pe parcursul anilor ce au urmat, pentru ca prin 2018-2019 să renunț aproape complet la el (la fel ca și la restul proiectelor mele care aveau o oarecare tangență cu scrisul, de altfel). M-am orientat apoi spre alte direcții, o perioadă. Acum, însă, m-am întors. 😁

Și zic că aveam de gând să adaug și ceva cuvinte noi la el, în luna iulie (în sensul că nu mă aștept să fie prea multe, totuși, cel mai probabil), pentru că mi-am planificat ca prima parte a lunii să o dedic „pregătirilor”, adică revizuirii tuturor scenelor deja scrise + a notițelor de worldbuilding și de outline și de backstory pe care le am deja (destul de multe și de stufoase, și cam haotice, ca să fiu sinceră 😀). Și, bineînțeles, definitivării outline-ului (măcar atât cât să am senzația că știu oarecum încotro mă îndrept, lol). 😀 Și asta cred că o să îmi ia ceva timp... Nu o să îmi mai rămână prea mult pentru scrisul în sine, efectiv.

Așa că, da, m-am înscris la Camp NaNoWriMo și o să și particip. 😀 Dar nu mi-am ales un target prea mare (10000 de cuvinte, doar), tocmai ca să mă asigur că iau în considerare și „cestiunile” enumerate mai sus. 😁

Și de data asta chiar am și un plan de bătaie, lol, he he he. 😀 Nu, pe bune acuma, chiar am. 😁


Dar cred că o să revin mai târziu cu mai multe detalii, poate chiar și cu un soi de round-up al proiectelor pe care am de gând să le „atac” în luna iulie, sau/și alte chestiuni de acest gen. 😀

Până una alta, vă doresc spor la scris (și la orice altă activitate creativă pe care o desfășurați) și, dacă vă decideți (sau v-ați decis deja) să participați și voi la Camp, poate ne vedem pe acolo! (Asta sunt eu.)


Un weekend plăcut vă doresc! 😀